„Începem a colinda” este titlul spectacolului de colinde care a avut loc sâmbătă 17 decembrie 2011 la sala de concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, evenimentul fiind organizat de „Favorit TV” şi prezentat de Nataşa Raab, actriţă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

La spectacol au participat formaţii folclorice din judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Arad, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Maramureş şi Suceava, judeţul nostru fiind singurul reprezentat de două formaţii folclorice („Balada”, condus de interpretul de muzică populară Ioan Chirilă şi „Poieniţa” din Poiana Stampei), restul judeţelor menţionate fiind reprezentate de către o singură formaţie.

Referindu-ne la prestaţia formaţiei „Poeniţa”, precizăm că repertoriul a cuprins un colind,o urătură, repertoriul specific „semănatului”, copiii aruncând în sală boabe de grâu, obiceiurile de iarnă specific zonei Dornelor reprezentate de „urs” şi „capră”, spre încântarea spectatorilor, grupul „Poieniţa” fiind singurul care a participat la spectacol şi care a cântat „La mulţi ani cu sănătate”.

Cu ocazia prezenţei celor de la „Poieniţa”la acest spectacol, doamna Raab i-a felicitat cu căldură pe primarul din Poiana Stampei şi pe conducătorii formaţiei (viceprimarul Viluţ Mezdrea şi Petrică Chiforescu), precizând faptul că ansamblul a fost înfiinţată în anul 2001 şi că are puterea de a conserva şi transmite mai departe autenticele tradiţii ale folclorului românesc şi credem în sinceritatea celor spuse, deoarece am asistat şi la momentul în care doamna Nataşa Raab i-a felicitat şi în culise, spunând printre altele „bine că nu v-aţi apucat de manele”, rugându-i, deasemenea, pe cei de la „Poieniţa” să-i transmită primarului Elisei Todaşcă sincere felicitări pentru muncă şi rezultate.

Corina DAVID
Codrin ANTONIU

Prezenţe sucevene la Sala Radio
 
Banner
Publicitate