RSS
Înainte de a prezenta mărturiile profesorului Claudiu Usatiuc, aducem la cunoştinţa cititorilor câteva date biografice. S-a născut la 30 decembrie 1898 în comuna Brodina, satul Sădău, judeţul Suceava. A studiat Literele şi Filosofia la Cernăuţi, unde i-a avut ca profesori pe Traian Brăileanu şi Sextil Puşcariu. Între anii 1926-1930 a studiat psihologia experimentală la Paris. A militat şi acţionat împreună cu mulţi tineri entuziaşti pentru unirea Bucovinei cu România, a păstrat şi a ascuns, cu preţul vieţii, documente istorice privind apartenenţa românească a Bucovinei. A fost profesor eminent la Liceul “Mitropolit Silvestru” din Cernăuţi şi după 1940 la Liceul ”Constantin Diaconovici Loga” din Timişoara. A murit în 1953 în Timişoara, dar există informaţii că nu s-a sinucis, ci a dispărut pe timpul anchetelor comuniste în U.R.S.S.
Iată câteva gânduri ale patriotului bucovinean: ”În primele zile ale lunii noiembrie 1918, profesorul Alexie Procopovici a convocat tineretul din Cernăuţi dornic de a se organiza, la o consfătuire în Palatul Naţional. S-au adunat vreo 30 de tineri şi le-a vorbit despre importanţa unirii şi să fie gata de a se organiza pentru a putea face faţă oricărei situaţii. Tot acolo s-a comunicat că se caută un tânăr, pentru a-i încredinţa o misiune specială. După consfătuire tânărul Claudiu Usatiuc s-a pus la dispoziţia profesorului Procopovici – pentru îndeplinirea misiunii de care se vorbise la adunarea tinerilor. Peste câteva zile, şi anume pe 6 noiembrie, am pornit cu trenul spre Vatra Dornei, cu gândul să trec munţii spre Bârgău, iar de acolo să ajung pe calea cea mai scurtă la Arad. Duceam cu mine o scrisoare din partea Consiliului Naţional Român din Bucovina semnată de profesorul Sextil Puşcariu şi adresată Consiliului Naţional Român din Transilvania, pe atunci cu sediul în Arad. Scopul acestei scrisori era de a stabili o legătură directă şi cât mai strânsă între Ardeal şi Bucovina în vederea coordonării întregii acţiuni politice în curs, pe de o parte şi de alta a munţilor. Consiliul Naţional Român din Transilvania i se comunica astfel hotărârea Constituantei bucovinene din 27 octombrie 1918 şi i se arăta că această hotărâre înseamnă unirea necondiţionată cu Patria Mamă şi celelalte ţări locuite de români. Scrisoarea apela la Consiliul Naţional din Ardeal, să ia cât de curând o hotărâre similară pentru ca astfel glasul românilor de pretutindeni să fie acelaşi. Am ajuns la Vatra Dornei abia a doua zi spre seară, era un frig aspru, am bătut la uşa inginerului Arcadie Procopovici din Dorna. I-am spus cu ce gânduri am venit, iar când a auzit că a doua zi vreau să trec peste Măgura Tihuţei, a clătinat din cap şi m-a atenţionat că sus la Tihuţa sunt jandarmi unguri care opresc toţi trecătorii şi că există riscul că scrisoarea să nu mai ajungă la Arad. În zorii zilei am plecat cu trenul la Dornişoara, după ce mi-am luat rămas bun de la gazda de omenie şi i-am mulţumit pentru sfaturile şi grija părintească. Odată cu primele raze ale soarelui, am ajuns la Dornişoara, unde un strat gros de zăpadă acoperea drumurile. M-am zbătut mai bine de o oră să găsesc o sanie care să mă ducă peste munţi, dar în zadar. Nimeni nu voia să pornească la drum pe o vreme ca aceea, când trecătorile munţilor deveniseră nesigure. În situaţia dată trebuia să o iau pe jos spre Măgura Tihuţei. În primele ceasuri ale după-amiezii am ajuns sus pe spinarea Măgurei, după o odihnă scurtă am continuat drumul spre Prundul Bârgăului. În seara aceleiaşi zile am poposit în casa Dl. Baloi din Rusu Bârgăului, unde am rămas peste noapte, iar a doua zi am ajuns în Bistriţa. Potrivit precizărilor primite în Cernăuţi, m-am dus direct la dl. Gavril Tripon. Când i-am arătat documentele şi rostul venirii mele, s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat îndelung. În ziua următoare am luat-o spre Cluj, voiam să trec pe la Amos Frâncu, preşedintele Senatului Naţional Român. Înainte de plecarea din Bistriţa am primit de la şeful Gărzii Naţionale Române următoarea legitimaţie: <Pentru Usatiuc Claudiu, gardist naţional român, din Cernăuţi-Bucovina, care are trecere liberă Bistriţa-Dej-Cluj-Arad. Semnată de Triff, locotenent, comandant>. Pe Amos Frâncu, tribun al poporului roman din Transilvania, l-am găsit bolnav în pat. I-am spus care este misiunea mea, mi-a dat multe sfaturi, mi-a spus despre unele cunoştinţe ale sale din Cernăuţi şi pe cine mai cunoaşte. De la gara din Cluj am luat trenul spre Oradea Mare. A doua zi am ajuns în gara Oradea, care era ocupată de ambele gărzi. Un ofiţer ungur m-a legitimat, s-a uitat urât şi mi-a dat liber. Spre Arad nu mai pleca nici un tren pentru că majoritatea trenurilor ce plecaseră în zilele precedente fuseseră atacate şi jefuite de bande ungureşti. În momentul acela putea pleca doar o locomotivă blindată care controla linia. Cu noroc m-am urcat în ea şi seara am fost în Arad, peste vreun ceas eram în casa lui Ştefan Cicea-Pop, căruia i-am înmânat scrisoarea. La citirea scrisorii de câteva ori mi-a cerut câteva amănunte, din cine era compus Consiliul nostru naţional şi modul cum s-a convocat Constituanta Bucovinei. În Arad am rămas patru zile pentru că tratativele nu se încheiaseră, iar după discuţii dramatice, tratativele au fost rupte definitiv la 15 noiembrie 1918. În seara zilei de 15 noiembrie am participat la o şedinţă a Consiliului Naţional condusă de V. Goldiş, care a făcut o expunere amănunţită a modului cum au decurs tratativele până la eşuarea lor definitivă. În dimineaţa zilei de 16 noiembrie am pornit înapoi spre Bistriţa. Pe bunul Gavril Tripon l-am aflat tot bolnav, i-am povestit cum a fost la Arad şi mi-a strâns mâna dându-mi o altă Legitimaţie: <Dl. Usatiuc Claudiu din Cernăuţi, membru al Gărzii Naţionale din Bucovina, merge spre casă. Toate autorităţile noastre civile şi militare sunt obligate să-l ajute. Iar din Prundul Bârgăului până la Vatra Dornei să-i dea cal sau trăsură, garantându-i siguranţa şi liber parcurs. Semna George Triff Şeful Gărzii Naţionale Române Bistriţa, 18 noiembrie 1918.> Aşa l-am părăsit pe Gavril Tripon, iar pe înserate am ajuns în Rusu Bârgăului în gospodăria lui Matei Rus. A doua zi am ajuns cu greu la Tihuţa, iar de aici coborând spre vale am rătăcit drumul şi totuşi odată cu căderea nopţii am ajuns în Poiana Stampei. M-am dus la gară, aici erau câţiva soldaţi români care mergeau şi ei la Cernăuţi. Mare mi-a fost bucuria, m-au luat cu ei într-un tren de marfă şi după o călătorie cu opriri lungi, de 24 de ore, am ajuns în Cernăuţi. A doua zi l-am informat pe profesorul Alexie Procopovici despre toate câte am văzut şi trăit în cele două săptămâni petrecute dincolo de munţi. Am aflat de încercările bandiţilor ucraineni de a produce haos şi anarhie în ţară şi în Cernăuţi, că studentul Vasile Şulea a plecat la Chişinău cu aceeaşi misiune pe care am avut-o eu la Arad. În final am aflat că pentru întâmpinarea armatei române au fost trimişi O. Gheorghean şi A. Popescu la Burdujeni şi H. Pridie la Mamorniţa.”
Acestea au fost amintirile şi mărturiile tânărului Usatiuc Claudiu, pe timpul misiunii de la Cernăuţi la Arad şi înapoi. (06 – 18.11.1918)
col (r.) IOAN ABUTNĂRIŢEI
